Teatru de papusi

Am fost tare surprinsa ieri cand am vazut ce de copii merg la teatrul de papusi. Deci, cand am ajuns la 10.45, nu mai aveau bilete, asa ca de acum sa stiti ca trebuie sa procurati bilete cu o sapatamana inainte. Deja se vindeau bilete pentru duminica viitoare, si din cate am auzit deja erau date jumatate. Spectacolul de ieri, mie una mi s-a parut destul de infricosator pentru copii. Faptul ca pe langa papusi sunt si actori, actori mascati, costumati sumbru, ascunsi de niste carpe, intunericul din sala, tonalitatea prea inalta, parca nu prea e spectacol pentru mititei. Sara s-a speriat inca de cand s-a stins lumina, cand a aparut si povestitorul, deja cerea afara. Asa ca am iesit, si am intrat pe tot parcursul spectacolului. Pentru ca atunci cand a aparut Alba ca Zapada si piticii a fost interesata de spectacol, cand aparea mastera sau povestitorul ieseam pe hol. Tot raul spre bine, ca nu am prins bilet cu loc, mai deranjam si sala... Ce sa zic, o sa mai incercam si la alte spectacole.
Dialog cu Sara:
- Sara, unde ai fost astazi?
- Teatu papusi. Nu pace teatu papusi.
- mai mergem?
- acum.
Deci mai mergem, sa ne dumirim daca "pace" sau nu .

Si a fost...

Cam asa - Un drum lung, lung, foarte lung. Daca mie mi s-a parut asa, imi inchipui ea ce o fi gandit, dar cu toate astea nu pot decat sa o laud, pentru ca s-a comportat exemplar cu o mica exceptie. Mica exceptie- cam o ora de smiorcaiala din 8 ore de calatorie.
Dar a meritat efortul nostru, pentru ca am ajuns intr-o zona superba din punct de vedere peisagistic, intr-un satuc numit Zetea, cam la 20 km de Odorheiu Secuiesc si o locatie deosebita, unde in sfarsit s-a simtit si Sara ca acasa. Nu a mai avut probleme cu acomodarea.

Hai si de data asta...

In ultimul an, ne-am tot tinut de plimbari.

Prima iesire cu Sara a fost anul trecut, in septembrie, la Bran. O experienta noua si pentru noi, un alt fel de concediu. A fost minunat, Sara a suportat drumul foarte bine, ia placut tare mult camera de hotel, foarte mare cu loc de exersat pasi micuti ( ea fiind de putin timp independenta).

De Paste, am plecat la Sinaia, in compania unor prieteni extraordinari, au fost si inca 3 copii, e drept mai maricei, dar pentru Sara a fost ideal.

De 1 Mai, am plecat in Bulgaria, intr-o locatie superba. Sara era incantata ca din camera se vedea apa mare si se putea plimba in voie cu lifturile din hotel. In plus avea la dispozitie 2 locuri de joaca, unul pe plaja si unul in incinta hotelului.
Pana aici nu a avut probleme cu adaptarea, dar urmatorul concediu...

In iulie am plecat in Spania, la Valencia, cred ca s-a intamplat ceva pe drum, ceva ce a speriat-o, nu stiu, poate drumul mult prea lung, poate schimbarile, agitatia din aeroport, avionul, limba, casa unde trebuia sa stam cele 10 zile, catelul Danei, ceva...chiar nu stiu. Cert este ca a simtit ca e departe de casa, de locurile cunoscute, de tot ce ii era atat de familiar. Astfel, in prima seara ne-a facut o "criza de ac " - cum am numit-o noi cand ne-a venit zambetul pe buze, ca in momentele acelea de plina criza faceam numai planuri de a ne intoarce acasa si aveam numai ganduri ca am traumatizat copilul. Au fost grele primele 2 seri, ca seara o apuca dorul de casa, dar a trecut... si speram sa nu mai fie.
Vezi sa nu, in august hai sa dam o fuga la Lepsa, la invitatia unor prieteni, am acceptat in ideea, ca Sara se va lua cu joaca, ca va fi cu bebe Tonio, baietelul cel mic al prietenilor. Drumul la suportat destul de greu, si a facut iar "crize de ac". Dupa aceasta iesire, am promis ca urmatoarea iesire va fi ori numai in doi, ori in trei, atunci cand Sara va mai creste.
Vezi sa nu!
Astazi plecam la munte, adica peste 2 ore. La o luna de la promisiunea solemna, o incalcam. Sa vedem ce va fi si de data asta.